Îndrăzneşte să-ţi faci propria expoziţie de fotografie veche la MŢR

Nu există bilete disponibile.

DESCRIERE

Arhiva de Imagine MȚR te invită la muzeu pentru a-ți crea propria expoziție cu fotografii vechi, în cadrul proiectului IMAGINEA-MARTOR, ateliere de arhivare performativă. Expoziția-șantier în jurul căreia este construit întreg proiectul se deschide duminică, 17 aprilie, la orele 18:00, la Sala Librărie a Muzeului Național al Țăranului Român, și se construiește progresiv până la data închiderii – 3 iulie – prin intervențiile vizitatorilor. Așa că te așteptăm pe la noi de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea nu te costă decât vreo câteva idei bune și multă îndrăzneală.

Peste 1000 de imagini vor fi la dispoziţia ta!

Într-o primă parte a expoziţiei, vizitatorii sunt îndrumaţi prin istoria sinuoasă a Arhivei de Imagine a Muzeului Ţăranului. Imagini moştenite, muzee dispărute peste noapte, donaţii, achiziţii, cercetare contemporană, toate au lăsat în urma lor IMAGINI. De multe ori, singura informaţie pe care o putem obţine este cea conţinută în misterioasele fotografii. Arhivistul creează fonduri, registre, fişe-contact, descrieri, cuvinte-cheie, dar toată această transformare a imaginii în text nu îi desluşeşte întotdeauna misterul. Dimpotrivă.

Expoziţia introduce vizitatorul în lumea arhivei. Un bloc compact, aparent impenetrabil dar care, la o cercetare mai atentă ascunde comori: peste 1000 de imagini se află la dispoziţia vizitatorului invitat să interacţioneze cu ele după cum imaginea şi imaginaţia îi dictează. Vizitatorul poate selecta, tăia, alătura fotografii în expoziţii ad-hoc sau poate contribui la ,,expoziţiile de grup” propuse de curatori. Expoziţiile create de vizitatori sunt cele care întregesc treptat spaţiul expoziţional. Expoziţia devine completă abia în ziua închiderii.

Intrarea este liberă.

 

 

CREEAZĂ EVENIMENTUL TĂU

Adaugă un eveniment și pune bilete în vânzare
în exclusivitate pe eventpay.ro